Caută
Close this search box.

Scholars@LIT

Previous slide
Next slide

CONSILIERUL PENTRU PRESĂ ȘI CULTURĂ AL AMBASADEI SUA

LA CENTRUL DE STUDII AMERICANE AL LIFT

        Pe data de 2 decembrie 2024, Centrul de Studii Americane al Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie al Universității de Vest din Timișoara a avut onoarea de a găzdui vizita unui înalt reprezentant al Ambasadei SUA în România, Alys L. Spensley, Public Affairs Counselor. În cadrul cursului Media Discourses in the U.S. and the U.K. al Conf. Dr. Irina Diana Mădroane, Alumn Fulbright și membru activ al Centrului de Studii Americane, discuția propusă a pornit de la tema Life as a Diplomat (Viața unui diplomat). Decanul Facultății, Prof. Dr. Habil. Dana Percec, și Directorul CSAM, Prof. Dr. Habil. Cristina Chevereșan, au prefațat întâlnirea organizată în Amfiteatrul A12, în format hibrid, cu un cuvânt introductiv, respectiv o prezentare a invitatei, adresate atât celor prezenți în sală, cât și numeroșilor colegi din online. Cursanților li s-au alăturat masteranzi, doctoranzi și membri ai echipei de profesori și cercetători în Studii Americane.

       Dincolo de prezentarea captivantă și alertă, doamna Alys L. Spensley a răspuns cu generozitate și promptitudine curiozităților studenților privitoare la oportunitățile și provocările vieții de diplomat, misiunile sale anterioare incluzând arealuri culturale și civilizaționale dintre cele mai diverse, de la China și Taiwan la Nepal și Azerbaidjan. Având în vedere profilul cursului și interesele de studiu și cercetare ale celor prezenți, dialogul liber cu sala a abordat subiecte de maximă actualitate, prezente în portofoliul profesional al invitatei, precum analiza audiențelor, libertatea presei, canalele de social media și societatea civilă, fenomenele de manipulare, dezinformare, răspândire a informației în mediile online. Expertiza dnei Spensley în domeniu a pus bazele unei conversații incitante și constructive, care a continuat în rândul participanților și după încheierea timpului alocat cursului în sine, demonstrând o dată în plus importanța comunicării autentice, argumentate, bazată în egală măsură pe implicare rațională și preocupare civică.

       Centrul de Studii Americane – https://csam-uvt.e-uvt.ro/ – continuă astfel seria evenimentelor de succes organizate în parteneriat cu Ambasada SUA, subliniind importanța angajamentului comunității academice în societatea la care contribuie esențial și încurajând dezvoltarea gândirii critice și reflecției analitice asupra fenomenelor contemporane.

Previous slide
Next slide

„MITUL ȘI LUMEA SECULARIZATĂ”

  

În cadrul seriei de evenimente Erasmus+ @WUT Guest Lecture, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a avut-o ca invitată pe doamna prof. univ. dr. Mariana Dan, de la Facultatea de Filologie a Universității din Belgrad (Serbia), care a susținut prelegerea „Mitul și lumea secularizată”, urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri.

Desfășurat în 20 noiembrie 2024, evenimentul a fost moderat de doamna prof. univ. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, și s-a desfășurat în format hibrid: fizic, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara, și online, cu participarea unui grup de cadre didactice din Găgăuzia și Taraclia, absolvente ale programului de perfecționare pentru profesorii de limba și literatura română ProLitRom – organizat de Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie în parteneriat cu Ministerul Educației din România, Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova și Ambasada României în Republica Moldova.

În cadrul prelegerii, a fost evidențiată contribuția lui Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu la înțelegerea relației dintre mit și realitate, văzute ca două categorii existențiale aflate într-o relație dicotomică, și nu într-una de opoziție.

Conferința a oferit o perspectivă profundă asupra relevanței mitului în lumea contemporană, deschizând noi direcții de reflecție pentru participanți. 

Previous slide
Next slide

ALUMN HARVARD LA CENTRUL DE STUDII AMERICANE.

PROZA SCURTĂ CONTEMPORANĂ ÎN PRIM-PLAM

Cunoscuta serie The Fulbright Lectures continuă la Centrul de Studii Americane al Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie al Universității de Vest din Timișoara, care a avut privilegiul de a o invita la Timișoara pe May Hong, Lector Fulbright la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu în anul universitar 2024-2025. Pe data de 23 noiembrie 2024, aceasta a susținut în fața masteranzilor de anii I și II Studii Americane, reuniți în amfiteatrul A12, o prelegere interdisciplinară ancorată în proza scurtă a autorului George Saunders, laureat al unora dintre cele mai prestigioase premii literare la nivel mondial, precum Folio Prize și Booker Prize. Gazdă și moderator principal al întâlnirii la care au participat și doctoranzi în domeniu a fost Asist. Dr. Alexandru Oravițan, membru fondator al CSAM, alături de Prof. Dr. Habil. Cristina Chevereșan, Director CSAM și Lectorul Fulbright Esther Heymans.

            „Postmodern Alienation and Absurdism in George Saundersʼ Sticks” a vizat intersecția dintre literatură și artele vizuale, teme ale absurdului și alienării, atât de relevante și prezente în societatea contemporană. Printr-o abordare interactivă, May Hong a reușit implicarea publicului în creionarea unor grile de lectură interdisciplinară, incitante și provocatoare dincolo de practicile și rutina sălii de seminar. Evenimentul a inclus discuții libere, favorizând puterea dialogului de a crea punți interculturale și pedagogice valoroase. Centrul de Studii Americane și Comisia Fulbright Româno-Americană continuă astfel un parteneriat de succes și impact în dezvoltarea competențelor-cheie impuse de standardele comunității academice din UVT, racordată la cele mai recente tendințe de abordare interculturală din spațiul occidental.

Previous slide
Next slide

ARTA CINEMATOGRAFIEI LA CENTRUL DE STUDII AMERICANE:

PRELEGERI ȘI WORKSHOP-URI CU MATTHEW MYERS, PROFESOR FULBRIGHT

         Pe 14-15 noiembrie 2024, în deja consacrata serie The Fulbright Lectures, Centrul de Studii Americane al Universității de Vest din Timișoara a avut onoarea de a-l avea ca invitat pe Matthew Myers, Profesor Fulbright 2024/2025 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Regizor multipremiat, cu o vastă experiență ca director de imagine, expert în domeniul filmelor documentare, televiziunii și publicității, acesta s-a adresat atât masteranzilor din cadrul programelor de Studii Americane și Teoria și Practica Traducerii, cât și doctoranzilor implicați în domenii conexe temelor de discuție propuse.

Cele două întâlniri au avut drept subiect principal modalitățile prin care directorii de imagine reușesc să dea viață scenariilor cinematografice (”How Cinematographers Bring Scripts to Life”), amfitrioana fiind Conf. Dr. Eliza Filimon, cu suportul tehnic asigurat de Lect. Dr. Adrian Cîntar. Directorul Centrului de Studii Americane, Prof. Dr. Habil. Cristina Chevereșan, l-a prezentat pe distinsul invitat participanților, de organizarea vizitei acestuia la CSAM ocupându-se Secretarul Administrativ al Centrului, Lect. Dr. Gabriela Tucan. Remarcabile prin conținut și structură, prelegerile au abordat aspecte tehnice din domeniul cinematografiei, exemplificate cu studii de caz relevante din filme ori scenarii. În completare, workshop-urile de final au oferit studenților oportunitatea de a aplica practic instrumente specifice scrierii de scenarii și de a interacționa cu software-uri de ultimă generație. Astfel, CSAM și Comisia Fulbright Româno-Americană au oferit încă o dată masteranzilor LIFT o experiență valoroasă, cu ajutorul căreia pot să-și descopere și formeze abilitățile necesare unei cariere în scenaristică ori cinematografie.

Previous slide
Next slide

DEMOCRAȚIA ÎN CRIZĂ: FULBRIGHT SPECIALIST la CENTRUL DE STUDII AMERICANE al UVT în PRAGUL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE din SUA

În perioada 15-30 octombrie 2024, în urma câștigării de către echipa locală a unui nou grant Fulbright Specialist (P009908), Centrul de Studii Americane al UVT din cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a fost gazda vizitei Profesorului Emerit Paul Gardner, de la Luther College. Proiectul coordonat de lector dr. Dana Crăciun a plasat în centrul atenției tema Democrației în criză (Democracy in Crisis). Într-un moment esențial al dezbaterilor electorale din SUA, ce preced alegerile prezidențiale de la început de noiembrie, specialistul în Studii Americane din perspectivele incitante ale evoluției istorice, politice și guvernamentale a avut o serie de întâlniri cu membri ai mediului academic și comunității locale deopotrivă. Inițiativa se încadrează atât în linia Teaching and Learning Brand-ului UVT, de educație centrată pe interesele studenților și pregătire a acestora pentru viitoarea traiectorie personală și profesională, cât și în viziunea centrată pe outreach comunitar al inițiativelor universitare.
          În cadrul vizitei organizată cu susținerea Comisiei Fulbright Romania, pe data de 24.10, orele 11.30-13, amfiteatrul A01 (sediul central UVT), prof. Gardner a susținut o prelegere publică intitulată American Democracy in Crisis. În perioada extrem de importantă și tensionată de dinaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, intervenția profesorului Gardner a urmărit examinarea mecanismelor constituționale și instituționale ce susțin, dar care pot și să erodeze procesele democratice ale națiunii americane. Amfitrioana evenimentului, Prof. Dr. Dana Percec, Decan al Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a prefațat prelegerea prin sublinierea potențialului regenerator al conceptului de criză. Audiența numeroasă a fost formată preponderent din studenți și cadre didactice din cadrul Facultăților de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie și de Științe ale Guvernării și Comunicării, dezbaterea dovedindu-se una de mare interes. Evenimentele din cadrul proiectului au continuat cu un workshop destinat masteranzilor și profesorilor din domeniul Studiilor Americane, care, pe 26.10, ora 13, sala 329, s-au întâlnit pentru a discuta aspecte actuale legate de Political and Media Literacy. Nu în cele din urmă, Librăria La Două Bufnițe a constituit cadrul ideal pentru un al treilea dialog, deschis către public, pe tema How One Can Win the Votes and Lose the Elections (28.10, ora 18).

Centrul de Studii Americane – https://csam-uvt.e-uvt.ro/ – își consolidează astfel atât parteneriatul de tradiție cu Romanian-U.S. Fulbright Commission, cât și seria inițiativelor adresate nu doar comunității de experți în această arie de studiu și cercetare, ci și tuturor celor interesați de analiza culturală și cultivarea gândirii critice la înalte standarde profesionale.

O nouă prelegere din seria Romanian Diaspora@WUT Guest Lectures/Workshops
Dr. Alina Secară (Universitatea din Viena): Tehnologiile de recunoaștere și sinteză vocală în folosul traducătorilor

 

În data de 9 decembrie 2022, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a avut loc o nouă prelegere din seria Romanian Diaspora@WUT Guest Lectures/Workshops (inițiativă a Departamentului de Relații Internaționale), facilitată de Centre for Corpus Related Digital Approaches to Humanities (CODHUS). Invitata acestei sesiuni a fost Dr. Alina Secară, de la Centrul de Traductologie al Universității din Viena. Aceasta a ținut prelegerea intitulată Tehnologiile de recunoaștere și sinteză vocală în folosul traducătorilor, destinată celor interesați de domeniul traducerilor, care a reunit participanți interesați de domeniul traducerilor (inclusiv cadre didactice specializate în traduceri și subtitrări). De asemenea, un workshop destinat unui grup restrâns de lucru a discutat aspecte legate de accesibilizarea mediului cultural românesc: ACCESSOR – Media and Cultural Sector – Practices, Needs and Innovation in Romania.

Prelegere invitată CODHUS/LIT
Prof. Dr. Dragoș Ciobanu (Universitatea din Viena): Traducerea automată neuronală – probleme și soluții

 

În data de 8 decembrie 2022, în cadrul Digital Linguistics Week @ LIT, invitatul CODHUS/LIT a fost Prof. Dr. Dragoș Ciobanu, de la Centrul de Traductologie al Universității din Viena. Acesta a ținut o prelegere intitulată Traducerea automată neuronală – probleme și soluții. Au fost abordate proiectele desfășurate de grupul de cercetare HAITrans, care se ocupă de tehnologii din zona machine-translation.

The Dead Sea Scrolls – 75
Past. Present. Future

Professor George J. Brooke

George J. Brooke is Rylands Professor of Biblical Criticism and Exegesis Emeritus in the University of Manchester where he taught Biblical Studies and Early Judaism from 1984 until 2016. He completed his Ph.D. at Claremont Graduate School, California, in 1978 under the direction of William H. Brownlee, one of the first scholars to touch the scrolls in 1948 when they were brought to the American School for Oriental Research in Jerusalem. Since 1992 he has been a member of the Israel Antiquities Authority’s international team of editors of the Dead Sea Scrolls and is currently working on a revised edition of a series of manuscripts from Qumran’s Cave 4. In 1999 he was the President of the British Association for Jewish Studies. Awarded a D.D. from Oxford University in 2010, he was President for 2012 of the British Society for Old Testament Study. He was a founding editor of the journal Dead Sea Discoveries (1993-2003) and an area editor for the Encyclopedia of the Dead Sea Scrolls (2000), edited the Society for Old Testament Study’s annual Book List (2000- 2006), and since 1990 has co-edited the Journal of Semitic Studies. His popular book, The Complete World of the Dead Sea Scrolls (co-authored with Philip Davies and Phillip Callaway, 2002) has sold several thousand copies in English, German, Spanish, Dutch, Hungarian and Japanese and has been released in a revised paperback form (2011).

Dialoguri transatlantice – Panorama literară hispanoamericană contemporană (6)
Eveniment organizat de Giuseppe Gatti, Visiting Professor al UVT – LIT

In the framework of the program
Diálogos transatlánticos
Programa de encuentros con voces del panorama literario español e hispanoamericano contemporáneo

Our sixth activity (the third of the second semester) follows with a conversation with our uruguayan guest, Hugo Burel. He was born in Montevideo on March 23, 1951. He is a writer, journalist, graphic designer and has a Bachelor of Arts from the Institute of Philosophy, Sciences and Letters (UCUDAL). He has been a grade III teacher at the Catholic University of Uruguay Dámaso Antonio Larrañaga in the Communication Sciences career.

As an author, he has published more than 20 narrative books (novels and short stories) and 2 journalistic essays. He has won several national and international awards, including the Juan Rulfo Prize (Paris, 1995), the VII Lengua de Trapo Narrative Prize (Madrid, 2001), the Unpublished Prize of the MEC-Ministry of Education and Culture (1995 ) and the 2004 Bartolomé Hidalgo Award. He was a finalist for the Rómulo Gallegos International Novel Prize with his novel El guerrero del crepúsculo. He twice won the MEC’s First Prize for Narrative with El corredor nocturno (2007) and El desfile salvaje (2009).

Dialoguri transatlantice – Panorama literară hispanoamericană contemporană (5)
Eveniment organizat de Giuseppe Gatti, Visiting Professor al UVT – LIT

In the framework of the program
Diálogos transatlánticos
Programa de encuentros con voces del panorama literario español e hispanoamericano contemporáneo

Our fifth activity (the second of the second semester) follows with a conversation with our paraguayan guest, Nathalia Echauri Castagnino. She was born in Asunción on June 26, 1992. She is a poet and writer, graduated in Film studies (Art and Entertainment Sciences with an emphasis on Film and Television) from the Università di Roma Tre.

She published the novel Avalón, la Isla de las manzanas (2006). She published poems in two collective anthologies of the UNIBE Literary Workshop: Doce (2010) and Versos atemporales (2009). Her short story „Mamá muerta” was included in the anthology of finalists for the Itaú Digital Short Story Prize in 2013. In March 2016, she was awarded the „PEN/Edward-Lily Tuck for paraguayan literature” prize awarded by PEN America, for her collection of poems Doce lunas llenas: poesías sobre la divina energía femenina (Twelve Full Moons: Poetry on Divine Feminine Energy).

The Only Way To Fight Lies Is With The Truth, 9-20 May 2022
Guest speaker: Ron Keefover

Event series (talk, workshop, round table) on misinformation, disinformation and fake news
Organized by the Faculty of Letters, History and Theology
under the aegis of the Romanian-U.S. Fulbright Commission, in collaboration with The Faculty of Political Sciences, Philosophy and Communication Sciences and Radio România Timișoara

Fulbright Specialist in Communications and Journalism, Ron Keefover, will be on the West University of Timișoara campus May 9-20, 2022, to present a series of talks and workshops on combatting misinformation, disinformation, and fake news for the Faculty of Letters, History and Theology. The events are organized within the project “Fake News in Interdisciplinary Perspective” (Coordinator: Dr. Irina Diana Mădroane, American Studies MA), under the aegis of the Romanian-U.S. Fulbright Commission.

Ron Keefover has spent a life-long career of championing open and honest government through his work as a journalist (Topeka Capital-Journal), spokesman for the Kansas Supreme Court, and advocate for open government. He began his career with the judiciary in 1981 by drafting and spearheading the adoption of a statewide Supreme Court rule permitting cameras in the courtroom for the first time in state history. He is past president of the Kansas Sunshine Coalition for Open Government, a statewide NGO coalition established in 2000 to promote open records and meetings of governmental entities. Recipient of numerous awards (the American Bar Association’s Outstanding Law Day Program Award, the Outstanding Service Award of the Kansas Bar Association, the Kansas Press Association Outstanding Mentor Award, the Kansas Association of Broadcasters Friend of Broadcasters Award, the Above and Beyond Award of the Kansas Sunshine Coalition for Open Government, and the Liberty Bell Award of the Topeka, Kansas, Bar Association), Ron Keefover is an honorary lifetime member of the Kansas Bar Association.

WiTi 2022 – 10 mai 2022
Studierende im Dialog / Studenți în dialog

Prezentare de carte și dialog cu autorul: Paul Ferstl, Das Grab von Ivan Lendl (Milena Verlag, 2022)
urmată de
Dialogul studenților despre viața universitară

În data de 10 mai 2022, la inițiativa lect. univ. dr. Florin Oprescu, a avut loc un nou eveniment din seria WiTi, intitulat „Studierende im Dialog /// Studenți în dialog”. Întâlnirea online a reunit studenți de la Institutul de Romanistică al Universității din Viena și studenți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În prima parte a evenimentului, invitatul Paul Ferstl a discutat cu studenții despre ultimul său roman publicat (Das Grab von Ivan Lendl, Milena Verlag, 2022). A doua jumătate a întâlnirii a fost rezervată dialogului despre viața studențească în Austria și România. Evenimentul s-a desfășurat în limbile română și germană, iar traducerea textelor discutate a fost asigurată de studenții Institutului de Romanistică.

Dialoguri transatlantice – Panorama literară hispanoamericană contemporană (4)
Eveniment organizat de Giuseppe Gatti, Visiting Professor al UVT – LIT

In the framework of the program
Diálogos transatlánticos
Programa de encuentros con voces del panorama
literario hispanoamericano contemporáneo

Our fourth activity (the first of the second semester) follows with a conversation with our spanish guest, Mariana Lozano Ortiz. She is the head of the Spanish publishing house Esdrújula, based in the city of Granada, in Andalusia, South of Spain.

The publishing house has got nine different books’ collections. Some of them are dedicated to the genre of the novel, others are dedicated to poetry and short narrative. There is also a specific collection dedicated to Spanish and Hispano-american theater.

With the aim of expanding the readership, the publishing house has also created in the last years a collection of youth and young adult literature.

Dialoguri transatlantice – Panorama literară hispanoamericană contemporană (3)
Eveniment organizat de Giuseppe Gatti, Visiting Professor al UVT – LIT

In the framework of the program
Diálogos transatlánticos
Programa de encuentros con voces del panorama
literario hispanoamericano contemporáneo

The third activity of our programm follows with the conversation with the Panama’s writer Nicolle Alzamora (Panama City,1992). She has a degree in Literary Creation in 2014 awarded by the Technological University of Panama. In 2012 she obtained the “Short Story Award Rodrigo Miró Grimaldo” granted by the Faculty of Humanities of the University of Panama and in 2013 she received an honorable mention in the “Ernesto Castillero Pimentel Essay Contest” organized by the Ministry of Foreign Affairs of Panama. In 2016 she published her first book of stories Caminando en círculos. In the same year she appears in the anthology De un tiempo a esta parte (Assembly of new storytellers from Panama). In 2018 she pubblished her second book of stories, Desandanzas.

Scriitorul David DIOP în dialog cu studenții francofoni de la LIT-UVT

Luni, 6 decembrie 2021, a avut loc în „sala” virtuală Zoom întâlnirea scriitorului David DIOP cu studenții de la LIT-UVT-Franceză. A fost una dintre ședințele speciale ale cercului de literatura franceză La Pléiade, organizate și moderate de Conf. univ. dr. habil. Ramona Malița, consacrate literaturii contemporane de expresie franceză. Au participat studenți de la Litere, programele de licență, masterat și doctorat, precum și cadre didactice de la Catedra de limbi romanice.

David DIOP este scriitor, dar și profesor titular de teorie literară la Universitatea din Pau, Franța, cu care Universitatea noastră este parteneră în consorțiul UNITA; prin urmare, această activitate studențească se înscrie în seria proiectelor Constellation UNITA. David DIOP este unul dintre scriitorii de prestigiu ai Franței contemporane, premiat în mai multe rânduri cu le Goncourt des lycéens și Kourouma, ale cărui cărți sunt traduse în șaisprezece limbi.

Autorul romanelor Frère d’âme (apărut la Seuil 2018) și La porte du voyage sans retour (Seuil, 2021), ambele intrate în competiția toamnelor literare Prix Goncourt 2018, respectiv 2021, a oferit studenților răspunsuri legate de culisele scrierii romanelor analizate și s-a arătat deschis interpretărilor estetice noi ale unor simboluri folosite în romane. Africa și atmosfera spațiului (referențial) senegalez, Marele Război și Secolul Luminilor au fost pilonii cronotoposurilor despre care s-a vorbit în cenaclul literar desfășurat, ca de obicei, sub egida Centrului de reușită universitară (CRU-UVT) și a Lectoratului francez din UVT. Bref, un après-midi réussi!

Previous slide
Next slide

Inteligența Artificială în slujba terminologilor și traducătorilor

În data de 29 noiembrie 2021, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a avut loc o nouă prelegere din seria Romanian Diaspora@WUT Guest Lectures/Workshops (inițiativă a Departamentului de Relații Internaționale), facilitată de Centre for Corpus Related Digital Approaches to Humanities (CODHUS). Invitatul acestei sesiuni a fost Prof. Dr. Dragoș Ciobanu, profesor de terminologie computațională și traducere automată din cadrul Centrului de Traductologie de la Universitatea din Viena. Prelegerea s-a intitulat Inteligența Artificială în slujba terminologilor și traducătorilor și a fost moderată de Dr habil Madalina Chitez, director CODHUS.

La eveniment au participat cadre didactice și cercetători LIT, membrii ai comunității universitare timișorene, dar și studenți interesați de temele dezbătute: de la resurse de informare, instrumente automate de traducere (machine translation), până la cursuri disponibile, proiecte dezvoltate și posibile inițiative comune.

Cu o bogată experiență în utilizarea instrumentelor digitale în traducere și recunoaștere vocală, Prof. Dr. Dragoș Ciobanu a obținut un doctorat în lingvistică de corpus în 2006 la Universitatea din Leeds, instituție cu care colaborat până în 2020. Din octombrie 2020 este profesor la Departamentul de Traductologie al Universității din Viena și coordonează grupul de cercetare HAITrans (https://haitrans.univie.ac.at/).

Dialoguri transatlantice – Panorama literară hispanoamericană contemporană (2)
Eveniment organizat de Giuseppe Gatti, Visiting Professor al UVT – LIT

In the framework of the program
Diálogos transatlánticos
Programa de encuentros con voces del panorama
literario hispanoamericano contemporáneo

The activities of this academic year follows with the conversation with the Costa Rica’s writer Rafael Ángel Herra (Alajuela, 1943). He has been director of the Journal of Philosophy of the University of Costa Rica (1973-1998), Director of the School of Collective Communication Sciences (University of Costa Rica, 1974-1976). He has been collaborating with the newspaper MLa Nación (Costa Rica) since 1973. He was Ambassador of Costa Rica in Germany (1998-2002) and Ambassador to UNESCO (2000-03).

Among his most important literary works, we rememeber: Viaje al reino de los deseos (1992); La divina chusma (2011), translated to German în 2015; El ingenio maligno (2014), translated to Italian în 2019; Artefactos (2016).

He is Full member of the Costa Rican Language Academy.

Dialoguri transatlantice – Panorama literară hispanoamericană contemporană (1)
Eveniment organizat de Giuseppe Gatti, Visiting Professor al UVT – LIT

In the framework of the program
Diálogos transatlánticos
Programa de encuentros con voces del panorama
literario hispanoamericano contemporáneo

The activities of this academic year will be inaugurated with the conversation with the Uruguayan writer Silvia Larrañaga (Montevideo, 1953).

She has been based in Paris since 1976 after leaving Uruguay because of Military dictatorship. She is a narrator, author of novels and short stories. She received a doctorate in Letters from the Sorbonne Nouvelle University in 1995, with a thesis on the Argentine writer Juan José Saer. She has published the following novels: La fusión de las siluetas, 1988; Intramuros, 1997, and Gran Café, 2001. This latest novel won the First Prize for unpublished narrative from the Montevideo Municipal Administration in 2000 and was translated into French in 2003 under the title Grand Café, Terres de Brume. She has also won awards in Spain with two short stories that appear in the anthology Manías Migratorias, which has been published in Montevideo in 2006.

The book El meollo won in Montevideo the 2nd prize „Narradores de la Banda Oriental” in 2007.

Previous slide
Next slide

Guest Lecture la Masteratul de Studii Romanice: Francesca Aiuti (Università degli Studi Roma Tre)

În data de 28 mai 2021, la inițiativa Lect. univ. dr. Ioana Marcu, studenții din anul I de la Masteratul de Studii Romanice au stat de vorbă cu drd. Francesca Aiuti (Università degli Studi Roma Tre). Invitată la cursul Arhetip cultural și civilizațional, doamna Francesca Aiuti le-a vorbit studenților despre cercetările pe care le desfășoară în domeniul literaturilor francofone, mai exact despre legătura dintre literatură și muzica rap franțuzească. Titlul prezentării a fost: „Discours rap-portés. Les secondes générations entre rap et littérature en France”.

Guest Lecture la Masteratul de Teoria și practica traducerii: Felicia Mihali

În data de 28 mai 2021, Felicia Mihali, fondatoarea editurii Hash#ag din Montreal, Quebec, a stat de vorbă cu studenții din anul II de la Masteratul de Teoria și practica traducerii. Invitată de Lect. univ. dr. Ileana Neli Eiben, aceasta i-a introdus pe participanții la întâlnire într-un univers nou, cel editorial. Răspunzând la întrebări, editoarea a subliniat mai multe aspecte importante dintre care amintim: ce înseamnă să publici o traducere, care sunt mecanismele de difuzare și care sunt criteriile după care se ghidează un editor pentru selecția textelor ce urmează a fi publicate.

Previous slide
Next slide

Guest Lecture Interpreting for Tomorrow – 27 mai 2021
Dr. Martin Will

Dr. Martin Will, lingvist, interpret și traducător profesionist, acreditat pe lângă instituțiile europene și posturile de televiziune ARTE, ARD, ZDF, președintele societății AITReN, a fost invitatul prof. univ. dr. Loredana Pungă în data de 27 mai 2021.

Martin Will a susținut un curs invitat pentru studenții de la programul masteral Teoria și practica traducerii, pe tema interpretării la distanță: scurtă istorie a acesteia, diferențe între interpretarea clasică și interpretarea la distanță, aspecte tehnice, ergonomice și legale ale interpretării la distanță, platforme ICT pentru interpretarea la distanță.

Guest Lecture la Studii Americane – mai 2021
Dr. Letitia Guran – Short Biography

Letitia Guran’s research embraces transatlantic topics focusing both on the politics of representation of Eastern European cultures, particularly Romanian in the U.S. and on the evolving representation of African Americans within modern and contemporary mainstream American culture. She has published articles in both Romanian and English and the monograph, Crossing the Iron Curtain, about Matei Calinescu, Mihai Spariosu, Virgil Nemoianu, and Marcel Cornis-Pope as American critics of Romanian descent. In the past decade she has written mostly about African American writers such as Suzan-Lori Parks, Coleson Whitehead, and other authors of the post-Soul generation of African American writers, and about Langston Hughes.

Pursuing her interest in Digital Humanities, Dr. Guran has been working on a digitally annotated edition of Langston Hughes’s “A Negro Looks at Soviet Central Asia,” a little- known book published in Moscow in 1934. So far, she has written three articles about Hughes’ fascinating encounter with the Soviet Union and Central Asia featured in peer-reviewed journals. In the coming year she hopes to conclude the digital edition and to publish a digital book, tentatively titled On the Tightrope of Words: Langston Hughes Writing across Racial and Ideological Lines Over the years Dr. Guran has also lectured on and published essays about the relationship between post-communism and post-colonialism, “Aesthetics as a Modus Vivendi in East Central Europe,” East-Central European strategies for becoming relevant on the transatlantic cultural market; Romanian Literature under Stalinism; American Comparative Literature and the Study of East-Central European Cultures, Romanian New Wave, and other topics.

At present she teaches Romanian in the Romance Studies Department at University of North Carolina in Chapel Hill and in previous years she taught classes about African American literature, black masculinity, Humanities, and world literature.

Simpozionul studențesc internațional The 25th symposium of students in English

În 16 aprilie 2021, Departamentul de Limbi și Literaturi Moderne al Facultății de Litere, Istorie și Teologie a organizat a XXV-a ediție a simpozionului studenților angliști The Symposium of Students in English, ce s-a bucurat în acest an de o largă participare internațională. Această ediție aniversară a simpozionului a reprezentat o premieră, fiind prima ediție care s-a desfășurat exclusive online. Simpozionul a reunit 100 de studenți și cadre didactice din șapte țări (India, S.U.A., Ungaria, Japonia, Maroc, Italia, Mexic) și din România, atât de la Universitatea de Vest din Timișoara, cât și din alte centre universitare din țară. Studenții au avut prilejul să prezinte comunicări în cadrul secțiunilor cu teme diverse (lingvistică, literatură, studii culturale, studii de gen, studii de film și media, cultură populară sau didactica predării limbii engleze ca limbă străină), precum și să participe la dezbateri și evenimente sociale. Printre prezentările internaționale s-au numărat mai multe cu teme de interes pentru comunitatea internațională a angliștilor și americaniștilor. De exemplu, Sophia Dickey de la Fukuoka Women’s University a susținut prezentarea How to Awaken One’s Innate Power in the Face of Adversity: Exploring the Concept of “Supapawa” in Ruth Ozeki’s A Tale for the Time Being. Marika Strano de la University for Foreigners of Perugia a prezentat lucrarea Other traces of Italy in James Joyce’s compositions: the poetic of the Infinite in Giacomo Leopardi and in the Irish author, iar Rhitama Basak de la Universitatea din Delhi a susținut prezentarea intitulată The River(s) of Fire: Women’s Writing in English from the Subcontinent. Apoorva Sardana de la Amity University a citit lucrarea Subversive Feminism and Body Politics in the Selected Short Stories of Sa’adat Hasan Manto, în timp de Julissa Zavala Hernández de la Universidad Michoacana de San Nicolás de Hidalgo a vorbit pe tema Objectification of women in pop songs. Gender perspective applied to discourse analysis. Lucien Mensah și Lucia Paternostro Tulane University au susținut prezentarea Exploring Gender and Language Freedom: “Gay Twitter”.

Guest Lecture la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie:
Conf. univ. dr. Cătălina Iliescu-Gheorghiu (Universitatea Alicante, Spania)

Conf. univ. dr. Cătălina Iliescu-Gheorghiu, prorector al Universității Alicante, Spania, specialist în studii de traducere (în special în interpretariat) și traducător și interpret profesionist ea însăși, a fost invitata prof. univ. dr. Loredana Pungă, în 15 aprilie 2021, la cursul de Introducere în interpretarea simultană, destinat studenților de la programul de studii universitare de masterat Teoria și practica traducerii. D-na Iliescu Gheorghiu a discutat cu studenții despre adaptarea strategiilor de interpretare la diverse tipuri de discurs și le-a propus acestora o serie de exerciții practice foarte utile.

Previous slide
Next slide

Guest Lectures la Studii Americane – Aprilie 2021

Cursul de Literatură etnică americană din cadrul Masteratului de Studii Americane al Facultății de Litere, Istorie și Teologie și-a continuat lista de conferințe cu invitați internaționali în cursul lunii aprilie. Pe 9.04.2021, masteranzii anului al II-lea, coordonați de directorul de studii al programului, conf. dr. habil. Cristina Chevereșan, au primit vizita online a lui Matthias Kleistl (Universitatea din Klagenfurt, Austria). Doctor al Universității Bayreuth, Germania, Kleistl derulează în prezent un proiect de studii post-doctorale intitulat “Versionality and Coincidence in Contemporary North American Fiction and Film”. Interesele sale de cercetare includ literatura etnică americană, literatura și cultura americană de secol XIX, teoria literară și critica ecologistă. În 2021 îi va apărea la Palgrave Macmillan monografia Environmental Knowledge, Race, and African American Literature.

Tema prelegerii interactive a fost Traditions and Genres of Asian-American Writing, materialele ilustrative fiind două povestiri ale lui Ted Chiang (”Story of Your Life” și ”Seventy-Two Letters”). Masteranzii au intrat în dialog cu invitatul, oferind interpretări originale ale textelor parcurse în avans și formulând diverse opinii și ipoteze, drept răspuns la întrebările lansate. Originalitatea abordării și conexiunile cu lumea filmului au fost apreciate în mod deosebit, discuțiile dovedindu-se pe cât de animate, pe atât de bine argumentate și antrenante.

Lectori Fulbright online la Masteratul de Studii Americane

Respectând tradiția activităților cu invitați internaționali, semestrul al doilea al anului universitar 2020/2021 a debutat, în cadrul programului de master de Studii Americane al Facultății de Litere, Istorie și Teologie, cu o serie de întâlniri online ale unor foști lectori Fulbright în România cu studenții actuali ai programului de profil de la Universitatea de Vest din Timișoara. Astfel, cursul de Literatură etnică americană al conf. dr. Cristina Chevereșan, director al programului și Ambasador Fulbright al UVT, a găzduit prezentări și dezbateri cu invitați și subiecte ofertante: Courtney-Sophia HENRY (lector Fulbright 2018/2019) – On Being a Native-American in Contemporary America (26.02) și On Indigenous Folklore and Storytelling (12.03) și Monica CURE (lector Fulbright 2018/2019, diaspora românească) – (African-American) Identity and Race in Gwendolyn Brooks’ Poetry. Activitățile desfășurate prin intermediul platformei Google Meet au fost deosebit de apreciate de participanții care s-au implicat activ în dialog. Inițiativele de acest gen vor continua în cadrul programului de Studii Americane pe parcursul lunilor următoare, drept exemplu de bune practici și colaborare internațională eficientă și motivantă, atât pe parcursul pandemiei, care a restricționat deplasarea fizică a lectorilor americani la UVT, cât și dincolo de provocările impuse de această perioadă ieșită din comun.

Traducerea în prim-plan: Dialog transatlantic între studenți

Colectivul de limba și literatura germană a organizat o masă rotundă a studenților, împreună cu Departamentul de limbi și literaturi din cadrul „College of Arts & Sciences”, East Tennessee State University. Dialogul transatlantic s-a purtat online, în data de 20 noiembrie 2020, între studenții anului al III-lea de la programul de studii de licență Limbi Moderne Aplicate și studenții anului al II-lea din grupele 4230 Germ: German Translation și 2010 Germ: Intermediate German.

Coordonatoarele proiectului, lector dr. Karla Lupșan (UVT/LIT) și Senior Lecturer PhD Raluca Negrișanu (ETSU), au urmărit ca prin tema propusă să faciliteze atât creșterea cunoștințelor despre cele două instituții în rândul studenților, cât și a aprecierii metodelor de predare a disciplinelor din domeniul traductologiei la cele două universități. Pentru a stimula învățarea reciprocă și schimbul de bune practici, coordonatoarele au lansat un concurs de traducere în colaborare, studenții fiind organizați în patru grupe mixte, cărora li s-a atribuit aceeași sarcină de traducere, urmând ca aceasta să fie executată într-un interval de timp prestabilit. Studenții au remarcat o multitudine de puncte comune în privința strategiei și metodelor de traducere, precum și a dificultăților de traducere, ceea ce a condus la încheierea dialogului într-un ton pozitiv și la concluzia că această colaborare studențească ar trebui să fie promovată și în rândul studenților de la alte specializări.